Romania are numeroase cladiri istorice care, pe langa uzura fizica cauzata de trecerea timpului, au suferit si o serie de degradari sub actiunea diferitelor solicitari – alunecari de teren, cutremure, incendii, inundatii etc. Aceasta stare a fost agravata de lipsa aproape totala de intretinere, de transformari si inteventii structurale nefericite, cat si, mai ales in ultima jumatate de secol, de agresivitatea accentuata a mediului, rezultat al industrializarii excesive. Multe din constructiile istorice au o valoare deosebita, figurand pe lista monumentelor istorice.

Ghidul, intr-o prima faza, pune accentul pe structurile portante ale constructiilor istorice, privite prin prisma inginerului constructor.

Dupa o clasificare a constructiilor portante istorice avand ca si criterii sistemul constructiv, stilul arhitectural, functiunea constructiei si perioada de realizare, se trece in revista problematica specifica a acestor structuri, cu perioadele de evolutie a conceptiei structurale. Se pune problema necesitatii elaborarii unei teorii a reabilitarii structurilor portante istorice.

In continuare se face o descriere a subansamblurilor structurale specifice constructiilor istorice: sarpante istorice, plansee si bolti istorice, pereti portanti si stalpi istorici, fundatii istorice.

Se trece apoi la interventiile asupra mediului construit, cu cele doua etape esentiale: diagnostica structurala si terapeutica structurala. Se scoate in evidenta importanta diagnosticii structurale, ca faza determinanta in reusita celei de-a doua faze, terapeutica.

Prima faza presupune de fapt o faza de cercetare a structurilor istorice, la care participa o echipa pluridisciplinara formata din arhitecti, ingineri de structuri portante si instalatori, hidro-geologi, topografi, arheologi, istorici de arta, specialisti in domeniul fizicii constructiilor, restauratori, experti biologi, chimisti. De acuratetea rezultatelor acestei faze depinde corectitudinea si eficienta solutiilor de interventie asupra structurii si a celorlalte elemente ale cladirii, elaborate in etapa a doua.

Terapeutica, faza hotaratoare privind siguranta viitoare in exploatare a constructiilor istorice, consta in: eliminarea cauzelor insuficientelor structurale, asigurarea si mentinerea capacitatii portante a structurilor portante ale constructiilor istorice si asigurarea durabilitatii acestora. Se trec in revista cateva solutii principiale de consolidare, specifice structurilor constructiilor istorice.

Se trateaza apoi succint necesitatea intretinerii si urmaririi comportarii in timp a constructiilor istorice, problema neglijata aproape total in ultimele decenii dinainte de 1990.

Ghid de proiectare si executie a consolidarii prin precomprimare a structurilor din beton armat  si a structurilor din zidarie   

In prezent, chiar si cele mai prestigioase institutii si comitete stiintifice (de exemplu ACI, International Concrete Repair Institute, Federation Internationale du Beton etc.) propun doar linii directoare pentru evaluarea si reabilitarea structurilor prin precomprimare. In Romania, potentialul de aplicabilitate a consolidarilor prin precomprimare a structurilor este foarte mare, dar exista o lipsa acuta de literatura tehnica de specialitate si, in consecinta de specialisti. Prin prezentul ghid se urmareste sintetizarea cunoasterii in domeniu la ora actuala, prezentarea ei sintetica si totodata armonizarea cu cadrul legislativ tehnic actual din Romania, precum si cu reglementarile europene. Odata creata baza teoretica, suplimentata cu inventivitate inginereasca, se vor putea efectua lucrari de reabilitare prin precomprimare in total acord cu exigentele unui cadru legislativ romanesc aflat într-un proces dinamic de corelare cu cadrul legislativ european.

Reglementarea este structurată pe sapte capitole, in primele doua fiind prezentate motivatiile si domeniul de aplicare ai ghidului, un ultim accent fiind pus pe decizia de interventie si factorii responsabili.

In continuare este trecut in revista cadrul tehnic legislativ care sta la baza stabilirii caracteristicilor reziduale structurilor de beton armat si a structurilor din zidarie, in vederea consolidarii. Structurile trebuie evaluate prin prisma capacitatii portante si stabilitatii, a nivelului de siguranta si evolutiei sale pe termen scurt, mediu si lung, a conditiilor de mediu si a altor parametrii. Aceasta evaluare este determinanta pentru a adoptarea solutiei cele mai avantajoase de consolidare, in corelare cu proprietatile reziduale ale structurii.

Particularitatea esentiala a consolidarii prin pretensionare consta in refacerea si/sau cresterea capacitatii de rezistenta si a capacitatii de disipare a energiei, prin modificarea favorabila a distributiei starii de eforturi, fara a spori sectiunile si masa elementelor structurale. Capitolul patru precizeaza in detaliu particularitatile consolidarii prin pretensionare si trece in revista o serie de concepte aplicabile in domeniu, potrivite specificului sistemelor structurale curente.

Urmeaza prezentarea in detaliu a tipurilor si sistemelor de pretensionare, problemele specifice fiecaruia si modul in care ele au fost rezolvate pana in prezent, in finalul capitolului cinci fiind punctate cadrul tehnic legislativ pentru implementarea sistemelor de pretensionare, aspecte tehnologice si evolutive.

Capitolul sase formuleaza aspectele specifice proiectarii lucrarilor de consolidare, formulate in baza standardelor si normelor de calcul romanesti si europene. Sunt dezvoltate aspectele proiectarii dupa Metoda Starilor Limita, cu luarea in considerare a problemelor specifice comportamentale.

In ultimul capitol, in baza cadrului legal si a necesitatii obiective, sunt efectuate recomandari privind monitorizarea si inspectarea sistemelor de pretensionare exterioara.

Pe langă cadrul tehnic legal stabilit prin standardele si normativele de proiectare, la baza lucrarii stau peste 100 de lucrari, studii, articole stiintifice si alte materiale de specialitate.

Metodologie de evaluare a caracteristicilor fizico-mecanice reziduale ale betonului armat supus la incendii    

Deoarece focul reprezinta o amenintare permanenta pentru constructii, este normal interesul cu care specialistii in domeniu au studiat efectele acestei importante actiuni asupra cladirilor, punandu-se in evidenta urmarile dezastruoase asupra comportarii lor ulterioare in exploatare.

Importanta actiunii focului asupra constructiilor este pusa in evidenta de Legea 10/95 privind calitatea in constructii care, la art. 5 pct. A, mentioneaza existenta sigurantei la foc printre principalele cerinte obligatorii pentru realizarea si mentinerea sigurantei in exploatare.

Structurile din beton armat sunt supuse in timpul actiunii de stingere a incendiilor, la socuri termice importante, ca urmare a trecerii rapide de la un regim de temperatura ridicata (in contact cu focul), la un nivel mai redus de temperatura (in contact cu agentul utilizat pentru stingerea focului). In urma acestor interventii, elementele din beton armat suporta modificari ale materialelor componente (beton – otel beton) cu urmari previzibile privind comportarea lor ulterioara.

Evaluarea rezervelor de rezistenta ale structurilor din beton armat este o operatiune delicata si de mare raspundere pentru expert. Aceasta evaluare este cu atat mai apropiata de realitate cu cat expertul are o experienta mai mare in domeniu si cu cat datele existente si culese la fata locului sunt mai concludente. Aceste date tin de observatii vizuale (culoarea betonului, degradari fizice sau exfolieri, sageti permanente, etc.), cat si date determinate prin masuratori sau calcule (extrageri carote, incercari in situ, calcule conform reglementarilor in vigoare, etc.), operatiuni complexe si costisitoare. Concluzile rezultate in urma unor programe de cercetare efectuate atat in tara cat si in strainate, permit determinarea mai exacta a datelor necesare unei mai corecte evaluari a situatiei reale privind: rezistenta la compresiune, intinderea, modulul de elasticitate (al betonului si al otelului), precum si efortul unitar de aderenta otel – beton.

Cunoasterea acestor date favorizeaza elaborarea unor solutii de consolidare corecta, se evita lucrari inutile sau costisitoare generate de evaluari mult prea acoperitoare si deci supradimenionari nejustificate.

Metodologia propune modalitati concrete de evaluare a caracteristicilor fizico – mecanice reziduale, fiind deci utila specialistilor care efectueaza expertizarea structurilor din beton armat afectate de incendiu.

Reglementarea cuprinde de asemenea modalitati practice de evaluare a principalilor doi factori determinanti: timpul de actiune a focului si temperatura atinsa in structura. Pe baza lor, prin formule, tabele si grafice se prezinta modul de calcul al caracteristicilor fizico – mecanice reziduale.